Separarea puterilor in stat
Problema puterilor în stat a existat încă din lumea antică deşi ea nu putea fi pusă încă în legătura cu principiul separării puterilor. Spre exemplu Aristotel în Politica constată existenţa în stat a unor organe diferite cu atribuţii precis determinate precum Adunarea generală, Corpul magistraţilorşi Corpul judecătoresc. Potrivit acestuia în orice stat sunt trei părţi . Aceste trei părţi odată bine organizate, statul întreg este bine organizat. Ideea a fost prezentă şi în timpul evului mediu, în tezele şcolii dreptului natural, în lucrările lui Grotius, Wolf, Pufendorf, care deasemenea au constatat diferitele atribuţii ale statului,însa, fără a întrezării conceptul de separaţie.
Celui căruia îi revine meritul de a fi cercetat pentru prima oara mai metodic şi într-o noua lumină principiul separarii puterilor este filosoful şi juristul englez John Locke -1632-1704- .El a dat prima formulare acestei doctrine atribuindu-i valoarea unui principiu de organizare a statului.
În lucrarea sa "Essay on civil government", filosoful englez susţinea existenţa a trei puteri: legislativă, executivă şi federativă.
În concepţia lui Locke, puterea legislativă trebuia sa aparţină parlamentului şi era considerată puterea supremă deoarece edicta reguli de conduită general obligatorii. Puterea executivă limitată la aplicarea legilor şi la rezolvarea unor cazuri care nu puteau fi prevăzute prin lege, urmau să fie încredinţate monarhului.
Puterea federativă era încredinţată tot regelui şi avea în competenţa sa dreptul de a declara război, de a face pace şi a încheia tratate. Ideile lui Locke au avut o deosebită importanţă pentru istoria doctrinelor politice si au exercitat o influenţă certă in viaţa constituţională a statelor Americii de Nord. Ele au fost sursa din care s-a inspirat Charles de Secondat, baron de Montesquieu - 1689-1755- atunci când, în cartea sa Lesprit des lois a reluat şi adâncit problema separării puterilor statului, dându-i o formă şi o strălucire nouă. Montesquieu dă o formulare precisă şi clară acestei teorii care va forma unul din punctele principale ale programelor revoluţiilor burgheze. După Montesquieu în orice stat există trei puteri distincte: puterea legiuitoare, executivă şi judecătorească.
Aceste puteri trebuie să fie atribuite unor organe separate şi independente unele de altele pentru ca, spune Montesquieu "orice om care are o putere este înclinat să abuzeze de ea" astfel " pentru a nu se abuza de putere trebuie ca prin aşezarea lucrurilor puterea să oprească puterea".